Prima școală pentru copiii cu autism din România – inaugurată în toamnă, la Cluj

Prima școală pentru copiii cu autism din România - inaugurată în toamnă, la Cluj
Publicat: 03/04/2013, 10:58
Actualizat: 29/03/2019, 10:39

Prima școală din România pentru copiii care suferă de autism va fi inaugurată, în toamna acestui an, la Cluj-Napoca, urmând să aibă șapte clase pentru învățământul preșcolar și primar și maximum 42 de elevi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Asociației Autism Transilvania (AAT), Milena Prună, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în această unitate de învățământ se va preda după metode de învățare în premieră națională, în urma unei colaborări cu o școală de profil din Marea Britanie.

„Prima școală din România pentru copiii care suferă de tulburări de autism va fi inaugurată în toamna acestui an la Cluj-Napoca, urmând să funcționeze 7 clase cu câte 6 elevi, deci vor fi maximum 42 de elevi. Vor fi clase din învățământul preșcolar și primar, de la grădiniță până în clasa a IV-a, în care se va preda după metode în premieră națională, în urma unei colaborări cu o școală de profil din Marea Britanie, care va superviza întreg procesul educațional. Școala va beneficia de cabinete de logopedie, de kinetoterapie, ergoterapie, terapie prin muzică”, a spus Prună.

Potrivit acesteia, până la începerea anului școlar 2013-2014 vor fi organizate cursuri de instruire pentru viitorii profesori.
Școala va funcționa în incinta sediului AAT din Cluj-Napoca, iar programul va fi între orele 8.00-16.00.
De asemenea, în cadrul școlii va funcționa și o grădină senzorială, care va fi amenajată în spatele unității.

„Prin acest proiect, copiii vor avea acces la o serie de stimuli prin care învățarea să fie mai eficientă. Copiii vor planta, împreună cu specialiștii, fructe, legume, vor avea un loc de joacă cu apă și un loc de picnic, astfel încât să fie stimulați la nivel auditiv, olfactiv, tactil, gustativ. Este o modalitate prin care persoanele cu autism, care au un deficit senzorial, pot să învețe foarte bine”, a explicat Prună.

Școala va fi realizată în urma unui parteneriat public-privat, între AAT și Consiliul Județean Cluj, prin Centrul de Educație Incluzivă al acestei instituții.

Școlarizarea va fi gratuită, copiii urmând să fie selectați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, iar părinții urmează să anunțe acest centru, care se ocupă de orientarea școlară a copiilor.

„Vor trebui să precizeze că au copii care suferă de tulburări de autism, pentru că este o școală care se adresează exclusiv acestor copii, iar de la acest centru vor fi orientați spre noi. Copiii vor fi evaluați, se va face un plan de intervenție, astfel încât să fim pregătiți la începutul anului școlar”, a spus președintele AAT.
Milena Prună a menționat că învățătorii școlii vor proveni din învățământul de stat și vor fi instruiți special pentru a le putea preda copiilor cu autism, urmând să fie plătiți de Consiliul Județean Cluj, iar fiecare clasă va beneficia și de un specialist în terapii specifice acestei tulburări, plătit de AAT.

În anul 2012, în județul Cluj peste 400 de copii au fost diagnosticați cu tulburări de autism.
Reprezentanții AAT marchează, marți, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului printr-o serie de manifestări, printre care interacțiunea copiilor cu autism cu câini acreditați pentru terapie, cu un măgăruș și specii de reptile.

În cursul serii, clădirea Casino din Cluj-Napoca va fi iluminată în albastru, culoarea oficială a Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

AAT a fost înființată în anul 2006 la Cluj-Napoca. (Vasile Măgrădean, [email protected])

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink